MangaHolic #3 Vara asta a debutat nu doar cu deja obisnuita canicula, ci si cu alta surpriza neplacuta pentru bietii nostri ochi deja injectati de soare: da, e vorba de Mangaholic III. Am sperat ca macar de data asta echipa acestei „publicatii” sa fi invatat ceva, dar se pare ca sperantele au fost zadarnice. Inainte de toate trebuia mentionat faptul ca nu am citit revista integral, doar am vazut preview-ul, care ca de fiecare data a fost mai mult decat de ajuns sa ne reinvie impresia proasta despre MangaHolic si ai ei mancaca (mangaka romani).

As cataloga acest numar drept cel mai prost (nu, nu “slab”, ci prost) din punctul de vedere al copertii. Diletantismul in grafica este foarte bine pus in valoare printr-un desen total disproportionat, reprezentand ceva personaj cu o claie de par in cap si cu un corp care mai degraba seamana a bucata de cherestea decat a forma biologica umana. Priviti mana, de exemplu, care pare ca e o ciuperca crescuta din maneca de la camasa. Inca un exemplu al faptului ca nici echipa de desenatori, nici redactorul sef (daca exista asa ceva) nu prea au habar ce inseamna o coperta.

Si ajungem la continut. Din pacate, am observat ca se insista cu publicarea continuarii povestilor de toata jena incepute in primul numar. Din punctul nostru de vedere, hartie prapadita; noroc ca se recicleaza. Ma refer in primul rand la „Cand zapada cade” (titlu foarte neinspirat) si „Monophobia” (din a carui descriere citez o singura propozitie, complet lipsita de logica: “Nu mi-e frica de singuratate … ma tem sa nu mai pierd ceva.”), ale celor doua fete Tsubaki si Artelle. Cu toata parerea de rau, cred ca mai bine ar ramane la cosplay, unde chiar au aratat ca se descurca bine. La desen sunt deja la al treilea capitol si inca nu se remarca nici cea mai mica imbunatarire. Stil copilaresc, personaje disproportionate (capul personajelor parca ar fi un dovleac atasat la gat), screentonuri folosite gresit si in exces, fraze copilaresti si cu greseli. Bineinteles, cum o prostie nu vine niciodata singura, avem parte si de continuarea calatoriei (de fapt caderii) in intuneric, inceputa in numarul trecut. Nici in acest caz nu se observa vreo imbunatatire. La fel de penibil: si desenul, si textul. Ceea ce ma face sa ma intreb cand anume va ajunge autorul la fundul abisului si se va trezi la realitate.

Cum cei de la Mangaholic ne-au obisnuit deja sa creasca in fiecare editie numarul tampeniilor publicate, acum avem 6 asa-zise manga. O adevarata crestere, de la 213 pagini in numarul 2, la 162 in numarul acesta. Am vazut ceva noutati, foarte prost desenate si cu greseli grave de gramatica (una cu graffiti, alta cu ceva schite – ca desene mi-e prea rusine sa le numesc – cu un elev de scoala care se screme sa invete japoneza; partea cu “Rares desu” intrece orice limita a penibilului, as numi-o exponentul perfect al romanului otac – da, intentionat am scris asa – care incearca sa devina si el japonez pentru ca se uita la anime).

De data asta, am o noutate. Ca sa nu zica toata lumea ca stim doar sa dam cu noroi in altii, am vazut si imbunatatiri, doua la numar (cam putin, totusi): una e Nejibana, cealalta e Shiva. Nici desenele lor nu sunt capodopere, insa diferenta fata de restul tampeniilor din Mangaholic este vizibila – macar puteati sa le rugati pe una dintre ele sa va faca si coperta.

Dar bineinteles, nu ne asteptam sa va opriti aici. Nu cumva sa realizati cat talent NU aveti. N-are rost, ati vrut revista manga de mazgaleli, ati reusit s-o aveti. Si in ciuda dorintelor, sau mai bine zis sperantelor, unora sa va opriti cat mai aveati timp, n-ati facut-o, si ati dat mereu dovada de profesionalism de balta. Bravo! Apreciem cu mare sinceritate eforturile voastre de a ramane in “joc” pentru a se rade in continuare de voi. Ne auzim la numarul PATRU.

MazgaHolyshitic

Review de Reactive si ruxi.